Ghid
Poker-ul cuprinde o multitudine de variante de joc. Acestea folosesc diferite reguli pentru a stabili o ierarhie a mâinilor de poker. Cea mai cunoscută variantă de poker, Texas Hold’em, alături de Omaha, 5 Card Draw și 7 Card Stud folosesc o ierarhie tradițională de tip “high”. Aceasta este reprezentată în felul următor, pornind de la cea mai slabă la cea mai puternică mână:
- Carte mare (High card)
- Aceasta reprezintă cea mai slabă mână posibilă în Texas Hold’em, fiind formată din cinci cărți diferite, de culori distincte, care nu sunt consecutive.
- Jucătorul cu cea mai mare carte este desemnat câștigător.
- În cazul în care mai mulți jucători au aceeași carte mare, următoarea carte ca rang se va lua în considerare pentru a determina câștigătorul și așa mai departe. Cartea ulterioară care va determina câștigătorul poartă numele de kicker.
- Deși este cea mai slabă mână posibilă, aceasta are o importanța majoră în diferențierea următoarelor tipuri de mâini, precum și în înțelegerea altor ierarhii de mâini de tip “low” existente la alte variante de poker.
- Exemplu:
- As-carte mare (A-high / high card Ace)
- Situație:
Jucător A: As-carte mare cu Popă-Juvete-Nouar drept kicker (A-high with K-J-9 kicker / high card Ace with King-Jack-Nine kicker)
Jucător B: As-carte mare cu Popă-Juvete-Zecar drept kicker (A-high with K-J-T kicker / high card Ace with King-Jack-Ten kicker)
Câștigător: Jucător B
- O pereche (One pair)
- Aceasta este formată din două cărți de același rang și trei cărți de ranguri diferite între ele.
- Jucătorul cu cea mai mare pereche este desemnat câștigător.
- În cazul în care mai mulți jucători au aceeași pereche, se aplica regulile de la “Carte mare” pentru cele trei cărți rămase.
- Exemplu:
- O pereche de dame (A pair of Queens/Qs)
- Situație:
Jucător A: O pereche de Juveți, cu As-Zecar drept kicker (A pair of Jacks/Js with Ace-Ten/A-T kicker)
Jucător B: O pereche de Juveți, cu As-Nouar drept kicker (A pair of Jacks/Js with Ace-Nine/A-9 kicker)
Câștigător: Jucător A
- Două perechi (Two pairs)
- Această mână este formată din două perechi distincte și o carte de rang diferit de cele două perechi.
- Jucătorul cu cea mai mare pereche câștigă.
- Dacă cea mai mare pereche este identică pentru mai mulți jucători, se va lua în calcul a doua pereche.
- Dacă cele două perechi sunt identice pentru mai mulți jucători, se va lua în calcul kicker-ul (a cincea carte în acest caz).
- Exemplu:
- Două perechi, Șesari cu Doiari (Two pairs, Sixes and Deuces)
- Situație:
Jucător A: Două perechi, Ași cu Doiari (Two pairs, Aces and Deuces)
Jucător B: Două perechi, Popi cu Dame (Two pairs, Kings and Queens)
Câștigător: Jucător A, deoarece are cea mai mare pereche (ași).
- Trei bucăți/de un fel (Three of a kind)
- Această mână este formată din trei cărți de același rang și două cărți de rang diferit.
- Jucătorul cu rangul cel mai mare al celor trei cărți este câștigător.
- Dacă există mai mulți jucători cu același rang al celor trei cărți, se aplică regulile de la “Carte mare” pentru cele două cărți de rang diferit.
- Observație: În Texas Hold’em, atunci când mâna de trei bucăți este realizată folosind cele două cărți proprii și una din cele cinci cărți comune, poartă numele de set. Când aceasta este realizată folosind maxim una din cele două cărți proprii, poartă numele de trips.
- Exemplu:
- Trei bucăți de Zecari (Three of a kind, Tens)
- Situație:
Jucător A: Trei bucăți de Cinciari cu As drept kicker (Three of a kind, Fives, with Ace kicker)
Jucător B: Trei bucăți de Cinciari cu Popă drept kicker (Three of a kind, Fives, with King kicker)
Câștigător: Jucător A
- Chintă (Straight)
- Aceasta este formată din cinci cărți consecutive, de culoare diferită.
- Jucătorul cu cea mai mare carte din chintele realizate este câștigător.
- Observație: Asul ține loc de numărul 1 sau numărul 15, nefiind niciodată folosit drept numărul 11. Astfel, zecarii și juveții sunt considerate cărți consecutive.
- Cea mai mare chintă posibilă: T-J-Q-K-A (Chintă la As/ Ace high straight).
- Cea mai mică chintă posibilă: A-2-3-4-5 (Chintă la Cinci/ Five high straight).
- Exemplu:
- Chintă la Damă (Queen high straight)
- Culoare (Flush)
- Aceasta este formată din cinci cărți de aceeași culoare (romb/inimă roșie/inimă neagră/ treflă), care nu sunt consecutive.
- Se aplică regulile de la “Carte mare” pentru a determina câștigătorul.
- Observație: În mod oficial, culoarea mâinii (romb, treflă etc.) nu este folosită pentru departajare. În jocuri private, se poate stabili o anumită ordine în comun acord cu ceilalți participanți pentru a crea o oarecare diversificare si originalitate a modului de joc la variantele de poker care permit realizarea a două sau mai multor culori distincte. Texas Hold’em permite realizarea unui singur tip de culoare pe rundă jucată, departajată pe regulile de “Carte mare”.
- Exemplu:
- Culoare la Popă (King high flush)
- Full (Full house)
- Acesta este format din trei cărți de același rang și o pereche de rang diferit.
- Jucătorul cu rangul cel mai mare al celor trei cărți este câștigător.
- Dacă sunt mai mulți jucători care au același rang la cele trei cărți, câștigă cel cu perechea cea mai mare.
- Exemplu:
- Full de Optari cu Nouari (Full house, Eights full of Nines)
- Situație:
Jucător A: Full de Ași cu Popi (Full house, Aces full of Kings)
Jucător B: Full de Popi cu Ași (Full house, Kings full of Aces)
Câștigător: Jucător A
- Careu (Four of a kind)
- Acesta este format din patru cărți de același rang și o carte de rang diferit.
- Jucătorul cu cel mai mare rang al celor patru cărți este câștigător.
- Dacă sunt mai mulți jucători cu același rang al celor patru cărți, departajarea o va face kicker-ul (a cincea carte în acest caz).
- Exemplu:
- Careu de Dame (Four of a kind, Queens)
- Chintă de culoare (Straight flush)
- Aceasta este formată din cinci cărți consecutive, de aceeași culoare.
- Jucătorul cu cea mai mare carte din chintele de culoare realizate este câștigător.
- Exemplu:
- Chintă de culoare la Zece (Ten high straight flush)
- Chinta roială (Royal flush)
- Aceasta este cea mai bună chintă de culoare, de rang maxim, și reprezintă cea mai puternică mână.
- Exemplu:
- Chinta roială de inimă roșie (Royal flush of hearts)